"Un eveniment! O carte formidabilă." - TV5 Monde
RIVIERA FRANCEZĂ, IARNA LUI 1992
Când liceul ei este închis din pricina unei furtuni de zăpada, Vinca Rocwell, elevă eminentă, fuge cu profesorul de filozofie, cu care are o relație secretă de ceva vreme. Dar nimeni nu o va mai vedea vreodată.
RIVIERA FRANCEZĂ, PRIMĂVARA LUI 2017
Cândva de nedespărțit, Manon, Thomas și Maxime, cei mai buni prieteni ai Vincăi, nu și-au mai vorbit de la terminarea liceului. Acum, după 25 de ani, se întâlnesc la reuniunea cu colegii de clasă. Cei trei sunt uniți de un secret copleșitor: în adolescență au săvârșit o faptă înfiorătoare, iar adevărul este pe cale să iasă la iveală. Un adevăr tulburător și diabolic.
"Guillaume Musso — care nu-și ascunde admirația pentru Stephen King — știe să-și poarte cititorii în călătorii sumbre la capătul cărora adevărul iese la iveală ca o pată de sânge." - Ouest France
"Magistral scris! Guillaume Musso își construiește personajele mai bine ca niciodată, conferindu-le multă profunzime psihologică." - RTL
"După ce citești Fata și noaptea, poți fi sigură că n-ai să mai dormi bine câteva nopți." - Femme Actuelle
"Povestea tulburătoare a unei prietenii otrăvite. Romanul pe care îl așteptau toți fanii lui Musso." - ELLE
"Arma cea mai redutabilă a lui Musso e că păstrează suspansul la cote înalte până la sfârșit." - TF1
Născut în 1974 în Antibes, pe Riviera Franceză, Guillaume Musso s-a îndrăgostit de literatură de la o vârstă fragedă. Mare parte din timpul liber și-l petrecea citind cărți de la biblioteca unde lucra mama lui, iar concursul de povestiri la care a participat în gimnaziu l-a ajutat să descopere plăcerea scrisului, care nu l-a mai părăsit de atunci.
La 19 ani a plecat în Statele Unite, unde a petrecut câteva luni la New York, după care s-a întors în Franța, și-a luat licența în științe economice și a fost profesor la mai multe licee.
Romanul său de debut, Skidamarink, a apărut în 2001, dar succesul de public a venit în 2004, cu cel de-al doilea roman, Et après..., care a înregistrat vânzări de peste un million de exemplare numai în Franța și s-a tradus în 23 de limbi, fiind ecranizat de Gilles Bourdos, cu John Malkovich și Evangeline Lilly în rolurile principale.
Cu 16 cărți traduse în peste 40 limbi și vândute în peste 11 milioane de exemplare în întreaga lume, Musso este unul dintre cei mai apreciați autori de thrillere din Franța.
Autor: Guillaume Musso
Nr. de pagini: 352
ISBN: 978-606-400-604-2
Titlul original: La Jeune Fille et la Nuit
Limba originală: franceză
Traducere de: Diana Morărașu
Anul apariţiei: 2019
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
0,320 kg.